بخش ۱۲۳ - حکایت آن زاهد کی در سال قحط شاد و خندان بود با مفلسی و بسیاری عیان و خلق می‌مردند از گرسنگی گفتندش چه هنگام شادیست کی هنگام صد تعزیت است گفت مرا باری نیست

Povestea ascetului care, într-un an de foamete, era vesel și râdea, în ciuda sărăciei și a multor oameni morți de foame. I s-a spus: „Ce timp de bucurie este acesta, când este un timp de o sută de condoleanțe?” El a răspuns: „Eu cel puțin nu am nicio povară”